16 octombrie, termen limită pentru stabilirea listelor pentru alegerile parlamentare la PSD

16 octombrie, termen limită pentru stabilirea listelor pentru alegerile parlamentare la PSD

Social-democraţii ieşeni mai au timp doar două săptămâni să stabilească listele cu candidaţii pentru alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an.

Prima jumătate a lunii octombrie se anunţă, aşadar, extrem de fierbinte în filiala ieşeană, lupta pentru locurile considerate a fi eligibile fiind extrem de crâncenă. După această perioadă, este posibil ca toată această linişte artificial creată după numirea lui Mihai Chirica în funcţia de preşedinte interimar să se transforme într-un veritabil război. Astfel, în ciuda pupăturilor şi strângerilor suave de mâini dintre exponenţii celor doua tabere din PSD Iaşi, atât Cristian Stanciu, cât şi Mihai Chirica doresc să îşi impună apropiaţii pe primele locuri de pe liste. Numărul de locuri eligibile fiind extrem de redus raportat la numărul promisiunilor făcute, este greu de crezut că vor găsi o cale de compromis. În plus, o presiune foarte mare pare să se anunţe şi din partea lui Maricel Popa, acesta fiind încă ezitant cu privire la o posibilă candidatură la alegerile parlamentare. În acest moment, însă, din nefericire pentru el, Maricel Popa nu este dorit pe aceste liste de niciuna dintre cele două tabere, astfel că nu va avea de ales şi va trebui să rămână să lupte în continuare în hăţişul birocraţiei de la Consiliul Judeţean, pe care pare să nu reuşească să o desluşească nici măcar puţin. În plus, din postura de parlamentar, cu mai mult acces şi cu deschidere mai mare la structurile centrale de conducere, Popa ar putea să devină un pericol pentru actualul lider al filialei, şi, prin urmare, va trebui să se mulţumească, totuşi, cu funcţia pe care o deţine în prezent, chiar dacă o poate pierde prin simplul vot al consilierilor judeţeni.

Citeşte şi „Luptă crâncenă între femeile social-democrate pentru un loc în Parlament”

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.