72 de ani fără Ion Minulescu

72 de ani fără Ion Minulescu

Ion Minulescu s-a născut în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1881, în Bucureşti. A copilărit la Slatina, de unde era originară mama sa, Alexandrina Ciucă. Tatăl său, Tudor Minulescu, negustor, a murit cu câtva zile înainte de naşterea poetului.

Cursurile primare şi cele gimnaziale le-a urmat la Ploieşti. Primele poezii i-au apărut în 1897, în revista „Povestea vorbei” de la Piteşti, unde era elev. În 1898, sub pseudonimul I.M. Nirvan, a publicat în „Foaia pentru toţi”.

În 1900, după ce şi-a luat bacalaureatul, Ion Minulescu a plecat la Paris pentru a studia dreptul. A renunţat repede la studiile juridice şi s-a afundat în literatura simbolistă, citindu-i cu pasiune pe Baudelaire, Nerval, Aloysius Bertand, Verlaine, Rimbaud.

Pe la începutul lui 1905, întors în ţară, a publicat versuri şi fragmente de proză în revista „Viaţa nouă” a lui Ovid Densusianu. A început să fie remarcat, însă, prin 1906-1907, când i-au apărut primele romanţe în „Viaţa literară”, „Viaţa românească” şi „Convorbiri critice”.

Debutul editorial a avut loc în 1908, cu „Romanţe pentru mai târziu”. Succesul înregistrat a determinat publicarea celei de-a doua ediţii a volumului, la numai un an de la apariţia primului volum, la Biblioteca românească enciclopedică „Socec” (1909) şi, mai târziu, a celei de-a treia ediţii (1922).

Minulescu este considerat un promotor al simbolismului, un catalizator al liricii moderne, iar reţeta succesului său a constat în alegerea romanţei.

Tot în 1908, a debutat şi ca prozator, cu „Casa cu geamuri portocalii”. Tot acum a apărut, sub direcţia sa, „Revista celorlalţi”.

În 1912, Minulescu scoate revista „Insula”, care adună colaboratori precum G. Bacovia, Claudia Millian, Eugeniu Stefănescu-Est, Adrian Maniu, Mihail Cruceanu, D. Iacobescu, M. Săulescu, N. Davidescu. Ca şi prima, îşi încetează apariţia după cel de-al treilea număr.

1913 a marcat apariţia celui de-al doilea volum de versuri, „De vorbă cu mine însumi”.

În 1914 poetul s-a căsătorit cu Claudia Millan, cu care a avut o fiică.

Ca autor dramatic, Minulescu şi-a făcut debutul în 1921, când pe scena Teatrului Naţional au fost reprezentate „Pleacă berzele” şi comedia într-un act „Lulu Popescu”.

În 1922, Minulescu a devenit director general al artelor în Ministerul Artelor şi Cultelor, funcţie pe care a deţinut-o până în 1940, contribuind mult la promovarea artelor, prin instituirea Premiului Naţional pentru poezie şi prin înfiinţarea Salonului Oficial de Pictură.

În 1924, a apărut romanul „Roşu, galben şi albastru”, unul din marile succese literare ale vremii.

În 1926 a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

În 1927, Minulescu a reapărut pe scena poeziei cu volumul „Spovedanii”, inclus ulterior în „Strofe pentru toată lumea” (1930).

În 1928 a publicat romanul autobiografic „Corigent la limba română”, câştigând totodată şi Premiul Naţional pentru poezie. Două romane ale sale au fost publicate în 1933, „3 şi cu Rezeda 4” şi „Cetiţi-le noaptea”.

În 1936, a publicat volumul „Nu sunt ce par a fi”, iar în 1939 – volumul de poezii „Versuri”.

Ion Minulescu a fost unul dintre marii gazetari ai anilor 1910-1940. A scos împreună cu Liviu Rebreanu, între 1921-1922, săptămânalul ilustrat „Cetiţi-mă!”. A practicat gazetăria curentă, atât ca redactor la „Viitorul”, cât mai ales în rubrica zilnică la „Românul” (1914) şi în articolele din ziarul de război „România” (1917-1918).

La 11 aprilie 1944, în urma unui stop cardiac, Ion Minulescu s-a stins din viaţă în Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

Pe 11 aprilie 2016 se împlinesc 72 de ani de la moartea a celui care a fost poetul, prozatorul, dramaturgul, cronicarul şi, nu în ultimul rând, gazetarul Ion Minulescu.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.