A ajuns la spital bătută și violată

A ajuns la spital bătută și violată

O femeie din comuna ieșeană Popricani a ajuns duminică, 21 ianuarie, la spital după ce a fost violată și bătută.

Femeia, în vârstă de 68 de ani, a ajuns la UPU a Spitalului „Sf. Spiridon“ policontuzionată prin agresiune fizică. Medicii au constatat că pacienta prezenta traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză, traumatism cranio-facial, contuzie la piramida nazală, fracturi costale și contuzie toraco-abdominală.

Femeia susține că a fost victima unui viol.

Polițiștii au deschis dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili întreaga situație de fapt.

„Pacienta a fost investigată clinic și paraclinic pentru traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conștiență, traumatism la nivel facial și la nivelul membrelor inferioare cu mai multe plăgi excoriate. Pacienta era stabilă hemodinamic, conștientă, cooperantă, dar în stare de șoc emoțional. După evaluare și stabilizare în urgență nu s-au identificat leziuni care să necesite internare și a fost trimisă pentru continuarea investigațiilor la specialitățile de ginecologie și neurochirugie. Prognosticul vital este favorabil“, a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef al UPU a Spitalului „Sf. Spiridon“.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.