A decedat Genoveva Vrabie, fostul rector al Universităţii „Mihai Kogălniceanu” Iaşi

A decedat Genoveva Vrabie, fostul rector al Universităţii „Mihai Kogălniceanu” Iaşi

Prof.univ.dr. Genoveva Vrabie, fostul rector al Universităţii „Mihai Kogălniceanu” Iaşi, s-a stins din viata vineri, la Spitalul „Sfântul Sava”, în urma unei boli de care suferea de mai mult timp.

Profesorul Genoveva Vrabie, în vârstă de 80 de ani, avea o îndelungată activitate academică, susţinând atât activităţi de predare, dar fiind şi coordonator de licenţe, disertaţii şi având o bogată activitate de cercetare ştiinţifică.

Genoveva Vrabie şi-a desfăşurat activitatea didactică la disciplinele „Drept constituţional şi instituţii politice”, „Drept constituţional comparat”, „Teoria generală a dreptului”, „Justiţie constituţională”, „Executivul românesc contemporan” şi „Executivul în statele europene”.

În ultima parte a vieţii a ocupat postul de profesor la Facultatea Drept, la Catedra de Drept Public, iar în perioada 1996 – martie 2012 a fost rectorul Universităţii „Mihail Kogălniceanu” Iaşi şi preşedintele Universităţii „Mihail Kogălniceanu” Iaşi din 2012.

Genoveva Vrabie a fost şi profesor al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, în perioada 1996 – 2000 predând disciplinele „Drept constituţional şi instituţii politice” şi „Teoria generală a dreptului”. Activitatea sa academică la Universitatea „Cuza” a început din 1964, când a ocupat funcţia de asistent universitar.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.