A fost aprobată Strategia de dezvoltare teritorială a României pe următorii 20 de ani

A fost aprobată Strategia de dezvoltare teritorială a României pe următorii 20 de ani

Strategia de dezvoltare teritorială a României, documentul-cadru care relaţionează în profil teritorial strategiile sectoriale naţionale, precum şi orientările strategice pe termen lung, fundamentând planurile pe termen scurt şi mediu (ex: exerciţiile bugetare ale UE), a fost aprobată astăzi, 31 mai 2017, de Guvern, printr-un proiect de lege.

Strategia include toate aspectele dezvoltării, problemele, tendinţele, potenţialul de dezvoltare şi riscurile, asigură suportul pentru evaluarea ex-ante a impactului teritorial al implementării exerciţiilor bugetare naţional şi al UE.

Potrivit documentului elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), scenariul România Policentrică urmăreşte, în perspectiva anului 2035, dezvoltarea teritoriului naţional la nivelul unor nuclee de concentrare a resurselor umane, materiale, tehnologice şi de capitaluri (oraşe mari/medii) şi conectarea eficientă a acestor zone de dezvoltare cu teritoriile europene.

Actul normativ preia reglementări promovate prin proiectul de lege privind Strategia de dezvoltare teritorială a României, adoptat în şedinţa guvernului din 5 octombrie 2016, dar clasat în conformitate cu prevederile Hotărârii Biroului Permanent al Senatului din data de 27 decembrie 2016, în baza art. 63 alin. (5) din Constituţia României.

Obiectivele generale pe care Guvernul şi le propune, în cadrul acestei strategii, vizează:

  • asigurarea unei integrări funcţionale a teritoriului naţional în spaţiul european, prin sprijinirea interconectării eficiente a reţelelor energetice, de transporturi şi broadband;
  • creşterea calităţii vieţii prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare şi a serviciilor publice, în vederea asigurării unor spaţii urbane şi rurale de calitate, atractive şi incluzive;
  • dezvoltarea unei reţele de localităţi competitive şi coezive, prin sprijinirea specializării teritoriale şi formarea zonelor urbane funcţionale;
  • protejarea patrimoniului natural şi construit şi valorificarea elementelor de identitate teritorială;
  • creşterea capacităţii instituţionale de gestionare a proceselor de dezvoltare teritorială.

Prin aceste cinci obiective generale, cele 18 obiective specifice şi cele 10 linii directoare de planificare, documentul orientează procesul de dezvoltare şi furnizează reperele strategice de dezvoltare a României pentru următoarele două decenii, stabilind o serie de acţiuni concrete, măsuri teritoriale la nivel naţional, măsuri teritoriale integrate la nivel zonal şi un plan de acţiuni prioritare pe termen scurt (3 ani), mediu (7 ani) şi lung (mai mult de 10 ani).

În cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene se va constitui o unitate de monitorizare şi evaluare a implementării strategiei, iar sistemul de monitorizare va fi verificat şi reactualizat anual, pentru a include noile reorientări strategice ori de politici.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.