A fost votat bugetul județului Iași

A fost votat bugetul județului Iași

Întruniți în ședință ordinară, consilierii județeni au votat marți cel mai mare buget al județului Iași din ultimii ani. Veniturile estimate pentru anul 2018 sunt cu 118% mai mari față de 2017, ridicându-se la suma de aproximativ 950 de milioane de lei.

Subvențiile acordate de stat pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală sunt de peste șapte ori mai mari, în acest an. Dacă anul trecut județul nostru a primit 10 milioane de lei, în anul 2018, pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a Iașului au fost alocate peste 88 milioane de lei.

Pentru demararea lucrărilor la parcul industrial de lângă Leţcani au fost prevazute 6,9 milioane lei iar pentru modernizarea Spitalului de copii „Sf. Maria” 8.5 milioane lei, în timp ce finalizarea lucrărilor la monumentul istoric din str. Vasile Alecsandri nr. 6 a primit 8 milioane lei. Alte  9,8 milioande de lei au fost alocate proiectului ”Sistem de management integrat al deşeurilor”.

Modernizarea infrastructurii rutiere va beneficia de cele mai mari sume, peste 114 milioane lei (drumurile interjudetene Iasi-Suceava si Iasi-Botosani, precum și câteva tronsoane de drumuri județene). Printre cele mai mari proiecte se numără DJ246 pe ruta limita judeţ Vaslui – Tufeştii de Sus – Scânteia – intersecţie DJ248 – Şcheia – Drăguşeni – Ipatele – Ţibăneşti (circa 37 km, investiţie estimată la 27,6 milioane lei), DJ 281C (intersecţie DN 28A – Hărmăneşti – Todireşti – Coasta Măgurii – Cotnari – intersecţie DN 28B, 19,2 milioane lei), DJ 208F (Heci – Tătăruşi – Iorcani – limită judeţ Suceava, 17,7 milioane lei), Târgu Frumos – Cucuteni (9,7 milioane lei) şi intersecţie DN 24 – Al.I.Cuza (8,8 milioane lei).

În ceea ce privește propunerile pe marginea bugetului județului, toate formațiunile politice reprezentate în Consiliul Județean au depus amendamente care au fost dezbatute în cadrul comisiilor, o parte dintre acestea fiind aprobate de către consilieri. Excepție a făcut grupul PNL, acesta preferând să facă propuneri în plenul de astăzi. Ulterior, consilierii județeni liberali s-au abținut de la a vota aprobarea bugetului, care a fost adoptat cu 21 de voturi.

În aceeași ședință au fost votate și bugetele de venituri și cheltuieli pentru instituții subordonate Consiliului Județean: S.C. ApaVital S.A., RA Aeroportul Iași și SC Tehnopolis SRL. Trei proiecte de hotărâre au vizat aprobarea organigramelor și a statelor de funcții pentru instituții din subordinea CJ.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.