Abonamente mai ieftine la Festivalul Afterhills, până pe 24 iunie

Abonamente mai ieftine la Festivalul Afterhills, până pe 24 iunie

Organizatorii Festivalului Afterhills au anunţat o nouă serie de reduceri pentru abonamentele la festival. Astfel, cei care doresc să participe la concertele artiştilor preferaţi au ocazia să achiziţioneze abonamente reduse.

Abonamentele Summer Sale sunt disponibile până pe 24 iunie, de la 480 de lei pentru un abonament pentru concertele dintr-un singur weekend la preţul de 270 de lei. De asemenea, abonamentele pentru întreg festivalul, care în mod normal costă 720 de lei, au fost reduse la suma de 410 lei.

Organizatorii anunţă în mod oficial şi headlinerii de pe parcursul celor două weekenduri. Astfel, în perioada 23 – 25 august vor urca pe scenă Don Diablo, Rita Ora, Quintino, R3HAB, Sam Feldt, CTC, Nane, urmând ca următoarea săptămână, în perioada 30 august – 1 septembrie, participanţii la festival să îi poată urmări pe Faithless DJ Set, Fedde Le Grand, Gareth Emery, GusGus, Hugo Kant, Morcheeba, IPHAZE, Subcarpaţi şi Şuie Paparude. De asemenea, alături de aceşti artişti vor urca alte zeci de nume din muzica românească şi internaţională.

„Este nevoie de mulţi susţinători ca un eveniment să ajungă pe harta marilor festivaluri din Europa, şi noi suntem pe drumul cel bun datorită lor. Ei sunt cei care ne-au determinat să prelungim perioada festivalului şi să mutăm toată distracţia într-o zonă mult mai complexă. Vrem să le oferim o adevărată experienţă, aşa cum merită. Cu artişti internaţionali, care au fost pe primul loc în topurile muzicale mondiale, natură şi locuri de umbră, un camping superdotat, zone de chill care le oferă o pauză de la cotidianul gălăgios şi multe alte upgrade-uri faţă de ediţiile trecute. Aşadar, fiecare poate acum profita de Summer Sale şi să devină parte din fenomenul care este Afterhills“, a declarat Ovidiu Biber, cofondator al festivalului.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.