Accident cumplit în apropiere de Vatra Dornei

Accident cumplit în apropiere de Vatra Dornei

Un accident deosebit de grav s-a produs în această dimineață, la câțiva kilometri de Vatra Dornei.

Un autotren a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, în localitatea Podu Coșnei, pe DN 17, la kilometrul 133 + 200. Șoferul autoturismului rămânând încarcerat. La fața locului a venit un echipaj SMURD, cu o autospecială de la descarcerare și o ambulanță.

„Rănitul, în vârstă de 34 de ani, conștient, dar cu mai multe traumatisme, a fost extras de către salvatori ți stabilizat hemodinamic de către paramedicii SMURD. Ulterior, acesta a fost transportat la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal Vatra Dornei, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, arată ISU Suceava.

Conform centrului INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliției Române, circulația în zonă a fost închisă timp de mai multe ore, pe ambele sensuri de mers, din cauza unui accident în care „un tir a lovit un autoturism ca urmare a intrării pe contrasens”!

Poliția face cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.accident-vatra-1accident-vatra-3accident-vatra-4accident-vatra

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.