Un accident rutier a avut loc aseară la Iași. Un bărbat, aflat la volanul unui Mercedes, a dărâmat un stâlp de iluminat, a lovit alți doi stâlpi, a pus la pământ un indicator, a urcat pe trotuar și s-a oprit într-un copac.
Șoferul, în vârstă de 43 de ani, care circula dinspre rond Agronomie sprea Breazu, s-a lovit cu capul de volan și a fost preluat de un echipaj medical.
Polițiștii nu l-au putut testa cu aparatul Drager din cauza faptului că nu putea sta în picioare. El a fost transportat la spital unde va primi îngrijiri medicale și i se vor recolta probe de sânge.
În mașină s-au găsit mai multe tablete de Xanax și sticle de whiskey. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili în ce condiții s-a petrecut accidentul.