Accident grav la Bălţaţi: o persoană a decedat și alte cinci au fost rănite

Accident grav la Bălţaţi: o persoană a decedat și alte cinci au fost rănite

Un accident grav a avut loc miercuri seară pe raza comunei ieșene Bălțați. În urma accidentului o persoană a decedat pe loc, iar alte cinci persoane au fost accidentate și au fost transportate la spital.

În accident au fost implicate un autoturism Volkswagen Passat și un Ford Mondeo, ambele autoturisme având numere de Iași.

La fața locului au intervenit șase echipaje SMURD și SAJ. Persoana decedată este şoferul din autoturismul Volkswagen Passat, el fiind şi cel care a produs accidentul. Avea în jur de 30 de ani, era din Budăi şi se îndrepta spre Târgu Frumos.  Trei adulți au fost duși la UPU a Spitalului „Sf. Spiridon“ Iași, iar doi copii la Spitalul „Sf. Maria“. Unul dintre copii, o fetiță în vârstă de patru ani, a fost resuscitat înainte de a fi transportat cu TIM-ul la spitalul.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.