Accidente pe bandă rulantă în Suceava

Accidente pe bandă rulantă în Suceava

În numai două zile, pe 14 și 15 iulie, în județul Suceava s-au produs nu mai puțin de 6 accidente rutiere soldate cu rănirea celor implicați.

* Pe 14 iulie, ora 15.00, o tânără de 25 ani, din comuna Slatina, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 (E85), din direcția Fălticeni către Roman, pe raza localității Roșiori, a semnalizat și s-a încadrat corespunzător efectuării unui viraj la stânga spre DC 8 (Roșiori-Ruși), iar în momentul în care a efectuat virajul, a fost lovită în partea laterală stânga de autoturismul condus de o femeie 49 ani din orașul Mioveni, județul Argeș, care circula în aceeași direcție de mers și care se angajase în depășirea unei coloane de autovehicule.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a tinerei de 25 de ani.

Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

* La data de 15 iulie, ora 14:25, un bărbat de 54 de ani, din comuna Udești, a condus autoturismul pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, având direcția de depalsare cartier Burdujeni spre Bazar. Ajungând în sensul giratoriu, i s-a făcut rău și a pierdut controlul asupra direcției de mers, întrând în coliziune frontală cu un panou publicitar.

În autoturism se mai aflau alte șase persoane care era transportate pentru dializare. La fața locului a sosit o ambulanță și toți pasagerii au fost investigați medical, constatându-se că nici unul nu a suferit leziuni în urma accidentului.

Conducătorul auto au fost transportat la Spitalul Județean Suceava, cu ambulanța, unde în urma consultațiilor medicale i s-a stabilit diagnosticul: „sincopă” (stare de leșin). Nu a rămas internat.

A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

* Tot pe 15 iulie, ora 14.45, un bărbat de 59 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 178A, în localitatea Comănești, dinspre Todirești spre Humoreni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers, acroșându-i și accidentându-i pe un tânăr de 18 ani, care se deplasa pe jos și pe un minor de 7 ani, care se deplasa pe o bicicletă, ambii din comuna Comănești.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului și a biciclistului.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

* În aceeași zi de 15 iulie, în jurul orei 16:50, un bărbat de 52 de ani, din comuna Ulma, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului pe DC 48 C, pe raza comunei Ulma, din direcția satului Lupcina către centrul comunei Ulma, într-o curbă la stânga pe un pod, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu balustrada din partea dreaptă a podului.

În urma evenimentului a rezultat vătămare corporală ușoară a conducătorului auto și a doi pasageri, ambii din comuna Ulma.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

* La data de 15 iulie, ora 17:20, un tânăr de 23 de ani, din comuna Hîrtop, în timp ce conducea autoturismul pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Fălticeni, din direcția Preutești către Fălticeni, în dreptul imobilului cu nr. 60, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul care circula din sensul opus și era condus de către un bărbat de 40 de ani, din comuna Dolhești.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 40 de ani și rănirea ușoată a pasagerilor din cele două vehicule.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l în ambele cazuri, fiindu-le prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

* În aceeași zi, la ora 15:00, un tânăr de 19 ani, din comuna Baia, în timp ce conducea autoturismul pe strada Plt. Ghiniță din mun. Fălticeni, din direcția comunei Baia către Fălticeni, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, pe un sector de drum în curbă la dreapta, a derapat, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de către un bărbat de 68 de ani, din municipiul Fălticeni, care circula regulamentar din sens opus.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului de 68 de ani.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l în ambele cazuri, fiindu-le prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.