Accidente rutiere cu mai multe victime

Accidente rutiere cu mai multe victime

Trei persoane au ajuns marți la spital, în urma producerii unor accidente de circulaţie grave.

Unul dintre accidente a avut loc în localitatea Dobrovăţ, unde o maşină s–a izbit de un cap de pod, după care s-a rostogolit de câteva ori.

„În urma impactului au rezultat două victime, respectiv şoferul, în vârstă de 22 de ani, care a suferit un traumatism cranio–cerebral cu plagă contuză, contuzii splenice şi pulmonare. Acesta a fost internat la Secţia Chirurgie. De asemenea, pasagerul din partea dreapta–faţă, în vârstă de 19 ani, a suferit un traumatism cranio–cerebral cu plagă contuză, precum şi o fractură de bazin fără deplasare. Pacientul a fost internat în Clinica Ortodpedie a Spitalului Clinic de Urgenţe Sfântul Spiridon, din Iaşi”, a declarat Diana Cimpoeşu, şefa UPU–SMURD Iaşi.

Un alt accident rutier a avut loc în localitatea ieşeană Leţcani. În urma impactului, o femeie în vârstă de 51 de ani, a suferit mai multe leziuni.

„Pacienta a fost adusă cu politraumatism în urma unui accident rutier. În calitate de pieton, femeia a suferit o fractură la umărul stâng, la clavicula stângă, o fractură în treimea medie a gambei drepte, o fractură la aripa sacrată stângă, o fractură apofiză transversă stânga cu minimă deplasare, hemoperitoneu şi şoc hemoragic. Pacienta a fost internată în Clinica Ortopedie – ATI a Spitalului Sf. Spiridon Iaşi”, a adăugat Diana Cimpoeşu, şefa UPU–SMURD Iaşi.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.