Adrian Ambrosie: „Chiar dacă ninge, terenul va fi bun luni, pentru meciul cu Botoșani“

Adrian Ambrosie: „Chiar dacă ninge, terenul va fi bun luni, pentru meciul cu Botoșani“

Președintele CSM Politehnica Iași, Adrian Ambrsoie, a dat asigurări că terenul va fi în condiții bune luni, la ora meciului cu FC Botoșani, suprafaţa de joc fiind degajată de zăpadă, iar până luni va fi protejată cu o folie.

„Chiar dacă în Iaşi a nins, iar temperaturile au fost scăzute în unele zile, terenul se va prezenta în condiţii optime la ora jocului cu FC Botoşani. Domnul primar Mihai Chirica a fost în inspecţie la stadion şi le-a solicitat celor care se ocupă de teren să facă tot posibilul pentru ca suprafaţa de joc să se prezinte în cele mai bune condiţii. Zăpada a fost înlăturată, iar iarba este protejată în momentul de faţă cu o folie. Dacă vremea o va cere, în zilele premergătoare meciului vom porni şi instalaţia de încălzire, care este funcţională. În toamnă, Primăria a remediat defecţiunile de la instalaţia de încălzire, iar aceasta funcţionează normal acum, nu sunt probleme”, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie.

Oficialul formației ieșene a adăugat că meciul cu FC Botoşani este cel mai important de până acum pentru echipa din Copou: „Meciul cu Botoşaniul este cel mai important pentru noi din întreg sezonul. O victorie în meciul de luni ne-ar ţine în cărţi pentru play-off. Sunt bucuros că am ajuns aici, în situaţia de a ne bate cu şanse reale la play-off. Asta înseamnă că schimbările din vară au fost benefice. Avem o echipă spectaculoasă, care joacă pe cartea atacului, avem publicul alături de noi, jucăm pe teren propriu şi sperăm să câştigăm cele trei puncte. Sincer, mi-aş dori ca şi noi şi Botoşaniul să mergem în play-off. Ar fi frumos ca ambele echipe din Moldova să joace în grupa de elită.”

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.