32 de persoane din județul Botoșani au primit miercuri, 22 august, ajutoare de urgență în valoare de 160.000 de lei.
Banii, câte 5.000 de lei pentru fiecare beneficiar, reprezintă un sprijin pentru familiile ale căror imobile au fost afectate până într-un grad de 50%, inclusiv. Este vorba despre 19 ajutoare pentru locuitorii comunei Copălău, nouă pentru comuna Coşula şi câte unul din comunele Mihai Eminescu, Băluşeni, Lunca şi Rădăuţi Prut.
Sumele, aprobate de Guvern în urma anchetelor sociale înaintate Ministerului Muncii de către Instituţia Prefectului şi AJPIS, au fost acordate în baza prevederilor HG 480/2018 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţiile din perioada iunie-iulie 2018.
Instituția Prefectului şi AJPIS au solicitat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale 43 de ajutoare de urgență pentru persoanele afectate de inundații, fiind aprobate până acum 41 de ajutoare în valoare de 250.000 lei.