Al doilea accident în același loc în 2 săptămâni. 7 oameni au ajuns la spital. Diplomat rănit în accident

Al doilea accident în același loc în 2 săptămâni. 7 oameni au ajuns la spital. Diplomat rănit în accident

Șapte persoane, dintre care doi minori, au fost rănite, miercuri, 16 august, în urma unui accident produs pe raza localității Orășeni Deal, din județul Botoșani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, accidentul s-a produs ca urmare a unei neacordări de prioritate într-o intersecție între două drumuri județene.

Șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Neamț, care circula pe un drum secundar, nu a acordat prioritate unei alte mașini, înmatriculate în Italia, care se deplasa regulamentar. În urma accidentului, patru persoane din autoturismul care circula regulamentar și trei din autoturismul care nu a acordat prioritate au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”.

Potrivit medicului șef al Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe „Mavromati”, Valeriu Arteni, ambasadorul României în Vietnam, ar fi suferit un traumatism toracic și este supus unor investigații. Diplomatul român se afla, împreună cu soția sa, în mașina condusă de un preot din Piatra Neamț. Arteni se întorcea de la Mănăstirea Zosin și se îndrepta spre domiciliul său din Piatra Neamț.

În urma accidentului, atât diplomatul, cât și soția sa au fost răniți și transportați la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”.

În urmă cu peste două săptămâni, în același loc a avut loc un accident soldat cu rănirea a 5 persoane, după ce o măicuță, aflată la volanul unui autoturism înmatriculat tot în Neamț, a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate unei alte mașini.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.