Alexandra Uşurelu vine la Iaşi pe 14 februarie

Alexandra Uşurelu vine la Iaşi pe 14 februarie

Alexandra Uşurelu a anunţat al doilea oraş în care va susţine spectacolul „Am să fiu eu casa ta”.

Pe 14 februarie, de la ora 20, Alexandra va susţine pentru prima oară la Iaşi, la Casa de Cultură a Studenţilor, un concert cu band şi orchestră de cameră.

Concertul face parte din turneul „Am să fiu eu casa ta“, care va ajunge în 5 oraşe din ţară şi pe care Alexandra Uşurelu îl deschide la final de ianuarie prin cele două concerte simfonice consecutive din Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.

La Iaşi, Alexandra Uşurelu va prezenta alături de 11 muzicieni mai multe cântece de pe al doilea album al său, ce urmează a fi lansat în toamna lui 2017, dar şi melodii cunoscute de iubitorii muzicii sale, de pe albumul de debut, „La capătul lumii”.

Anul trecut, tot pe 14 februarie, artista a cântat tot la Iaşi, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare.

Se pare că a devenit o tradiţie ca în fiecare an, pe 14 februarie, timp de 90 minute, să ascultăm şi să fredonăm împreună cu Alexandra Uşurelu cântece precum „La capătul lumii”, „Ceva se întâmplă cu noi” şi chiar şi pe cel lansat în urmă cu doar câteva zile, „Rămâi gândul cel dintâi”, în videoclipul căruia joacă actorul ieşean Marius Manole.

Link videoclip: https://www.youtube.com/watch?v=P5uWsaMEzAQ

Biletele pentru concertul de la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi se găsesc pe eventim.ro, iabilet.ro şi la Agenţia de bilete a Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.