Alimentele aproape expirate vor fi donate

Alimentele aproape expirate vor fi donate

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 18 octombrie, un proiect de lege care prevede combaterea risipei alimentare, prin donarea, de către agenţii comerciali, a alimentelor care se apropie de termenul de expirare. Nerespectarea prevederilor poate duce la sancţiuni de până la 10.000 de lei.

Propunerea legislativă prevede că alimentele vor fi donate către fundaţii, ONG-uri, cămine de bătrâni, orfelinate sau spitale, în baza unui contract semnat între agenţii comerciali şi persoanele juridice respective. Încălcarea prevederilor prezentei legi ar urma să fie sancţionată cu amenzi contravenţionale cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Potrivit expunerii de motive, datele statistice estimează la nivelul Uniunii Europene, între 2012-2014, totalul alimentelor irosite sau risipite, pe lanţul producţie- consumatorul final, este între 82 şi 114 milioane de tone anual.

România ocupă locul al nouălea în topul celor mai risipitoare ţări din UE, cu un procent de 2,55%, adică 2,2 milioane de tone de alimente pierdute în fiecare an, ceea ce înseamnă peste 6.000 de tone pe zi, notează agenţiile de presă.

Mai prost decât noi stau ţări precum Marea Britanie, Olanda, Germania, Franţa, Polonia sau Belgia.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.