Am importat cafea în valoarea de 150 milioane de euro

Am importat cafea în valoarea de 150 milioane de euro

În 2014, România a importat 42.210 tone de cafea, coji de cafea şi înlocuitori de cafea, cu 3,2% mai puţin decât în 2013.

Într-o notificare a Institutului Naţional de Statistică (INS) se arată că valoarea totală a importurilor de acest tip de produse au atins anul trecut 150,7 milioane euro, în creştere cu 1,47% în raport cu anul 2013.

În ceea ce priveşte exporturile de astfel de produse, acestea au scăzut cu 60,3% fiind de 1.342 tone, respectiv de 8,8 milioane euro. Astfel deficitul comercial pe cafea, coji de cafea şi înlocuitori de cafea a fost de 141,9 milioane euro, urcând cu 3,61% în 2014 faţă de anul precedent, conform agerpres.ro.

România a importat cele mai multe cantităţi de cafea din Germania (9.270 de tone – 38,1 milioane euro) şi a exportat 342 tone către Bulgaria (1,9 milioane euro).

Potrivit INS, România a avut, în cursul anului trecut, relaţii comerciale cu 212 ţări. Cu toate acestea, majoritatea comerţului internaţional este axat pe câteva ţări partenere dominante.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.