Andrei Postolache: „Care e rostul testării psihologice la polițiști?“

Andrei Postolache: „Care e rostul testării psihologice la polițiști?“

Consilierul local Andrei Postolache a scris pe pagina personală de Facebook, după scandalul iscat de polițistul acuzat de pedofilie că scopul real al testării psihologice la polițiști e „de a da voie câtor mai multor polițiști să fie polițiști, cât mai repede, cu cât mai puține probleme și agitație“.

„De ce lucrurile nu funcționează și uneori par că nu se fac mai bine orice am face? Cum de nu l-a prins testul psihologic pe polițist? Pe mine m-ar mira dacă testul ăla psihologic l-ar prinde chiar și pe Stalin. Uite de ce.

Sistemele se adaptează și o iau pe calea minimei rezistențe. Birocrația își găsește singură ritmul cel mai comod. Două exemple: Care e rostul fișei medicale pentru permisul de conducere? Care e rostul testării psihologice la polițiști?
Ca să detecteze anomalii ați spune. Să identifice potențialele probleme și să le oprească înainte de a face rău. Înainte de călca pe cineva pe trecere că de fapt tu nu vezi bine la volan, înainte a abuza copii și a te ascunde după uniformă deși ar trebui să fii ăla care-i apară. Da, așa scrie pe site, așa scrie și în documente, că asta ar fi rolul lor, numai că dacă ați dat răspunsul așa ați greșit cu 180 de grade. E exact invers.

Scopul real, nu cel dorit, dar cel real al fișei medicale pentru permis e de a da permisiunea câtor mai mulți oameni să fie șoferi, cât mai repede și cât mai ieftin. Scopul real al testării psihologice la polițiști e da a da voie câtor mai multor polițiști să fie polițiști, cât mai repede, cu cât mai puține probleme și agitație. Nu de asta au pornit, nu așa au fost gândite, nu asta scrie dacă citești care-i misiunea lor, dar aici au ajuns și aici ajung toate birocrațiile lăsate de capul lor: ajung să existe pentru sine și să se servească pe sine, respectând minimul de reguli necesar și încălcând spiritul oricărei legi, cu singur scop mișcarea și agitația lor internă.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.