Angajări la Spitalul de Neurochirurgie

Angajări la Spitalul de Neurochirurgie

Spitalul de Neurochirurgie „N. Oblu“ Iaşi organizează în perioada următoare un concurs pentru ocuparea a trei posturi de medici, două fiind de medic specialist în specialitatea Anestezie şi Terapie Intensivă, cu normă întreagă, şi unul de medic specialist în medicina de urgenţă, tot cu normă întreagă.

Înscrierile se fac până pe 5 aprilie, urmând ca proba scrisă să fie pe 23 aprilie, iar cea clinică pe 25 aprilie. Dosarele de înscriere trebuie să conţină cererea în care se menţionează postul pentru care doreşte candidatul să concureze, copia xerox după diploma de medic şi ordinul sau adeverinţa de confirmare în gradul profesional, copia după certificatul de membru al Colegiului Medicilor, o declaraţie scrisă care să ateste că nu a fost condamnat penal pentru fapte care l-ar face incompatibil cu postul, acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa 3 a OMS nr. 869/2015, certificate privind starea de sănătate a candidatului, copia actului de identitate, cazierul juridic şi un CV, precum şi chitanţa de plată a taxei de participare la concurs, adică 150 de lei. Reprezentanţii unităţii medicale au mai precizat că tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.