„Baza Nicolina nu a fost deschisă în această perioadă publicului, asta nu ne-a împiedicat să efectuăm lucrările de reparatii pentru a o putea deschide odată ce legislaţia ne va permite pentru această situţie specială în care se află România.
Colega noastră lucra în aer liber împreună cu o altă colegă si atunci când s-au efectuat testele de specialitate una dintre ele a ieşit pozitiv, cealaltă angajată a ieşit negativ. Prin urmare, am urmat exact protocolul care prevede paşii de urmat în astfel de situaţii şi colega de la Direcţia Patrimoniu a fost internată. S-a făcut şi istoricul epidemiologic şi, practic, s-a ajuns la concluzia că din punct de vedere profesional persoana în cauză a avut doar contact cu o singură colegă, colega respectivă a ieşit negativ, prin urmare vom ţine sub observaţie în perioada următoare şi restul angajaţilor de la Direcţia Patrimoniu”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei pentru Radio Iaşi.