Aproape de carnagiu pe E 581. Dubă cu numere de Bulgaria răsturnată. 6 cetăţeni străini sunt în pericol

Aproape de carnagiu pe E 581. Dubă cu numere de Bulgaria răsturnată. 6 cetăţeni străini sunt în pericol

4 persoane au ajuns la spital, după ce o dubă în care se aflau 6 cetăţeni străini a fost implicată într-un accident, în noaptea de marţi spre miercuri, pe E581, în localitatea Creţeşti, judeţul Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului, pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă, maşina răsturnându-se în afara părţii carosabile, pe sensul opus de mers.

În autovehiculul înmatriculat în Bulgaria se aflau şase cetăţeni străini, din Bulgaria, Turcia şi Republica Moldova.

„În urma accidentului rutier, patru persoane, dintre care două cu traumatisme şi două cu contuzii, au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Dimitrie Castroian Huşi. Toate persoanele erau conştiente şi stabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, George Onofreiasa.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.