Art in the Street, la Iași

Art in the Street, la Iași

Creat de către Asociaţa Fapte din Cluj-Napoca, proiectul Art in the Street va cuceri străzile Iaşului în perioada 28 – 29 septembrie. Manifestarea îşi propune să resemnifice spațiul public prin crearea de întâlniri inedite între artiști, locuri și public. După experienţa ieşeană, Art in the street va anima pietonalele din Cluj-Napoca în perioada 12 – 13 octombrie 2019.

„Art in the Street este, poate, evenimentul cu cea mai bună energie din câte am organizat până acum. E incredibil să vezi cât de uşor pot nişte artiști să transforme oraşul şi să scoată lumea din casă. Ne bucurăm tare că, anul acesta, reușim să ieșim din Cluj-Napoca şi să ducem proiectul şi în alt oraş din România, anume Iaşi. Am găsit un centru frumos aici şi multă deschidere din partea comunităţii locale. Abia așteptăm să vedem cine se înscrie şi ce proiecte vom descoperi în acest an’’, a declarat Alin Vaida, fondatorul Art in the Street.

Într-o campanie deschisă pe 9 august, tinerii artiști plastici și vizuali, dansatori, performeri, actori, animatori, muzicieni și din alte domenii artistice, din România și din străinătate, sunt invitați să se înscrie la cele două evenimente Art in the Street, fie invidual, fie ca parte dintr-un grup, formație sau companie artistică. Formularele de înscriere sunt disponibile pe www.artinthestreet.ro. Tot pe site se găsește și Regulamentul concursului.

Perioadele de desfășurare a concursului sunt diferite, în funcție de orașul în care va avea loc evenimentul. Astfel, înscrierea pentru Art in the Street Iași se va încheia în 5 septembrie 2019, inclusiv, rezultatele urmând a fi comunicate continuu pe măsura înscrierii în concurs, până cel târziu în data de 10 Septembrie 2019. Artiștii care vor să participe la Art in the Street Cluj se pot înscrie până în data de 12 septembrie, inclusiv, rezultatele comunicându-se pe întreaga durată a concursului, până cel târziu în data de 17 septembrie. Sunt acceptate propuneri din toate ariile artistice: muzică, dans, film, teatru, fotografie, jonglerie, magie, film etc.

Art in the Street este un program de încurajare și dezvoltare a artei stradale performative , de promovare a tinerilor performerii stradali și de educare a comunității locale asupra rolului și a înțelesului artelor.

Prima ediție Art in the Street a avut loc la Cluj – Napoca în 23 aprilie 2016 sub numele Jazz in the Street și a reprezentat un real succes. De atunci, echipa Fapte a mai organizat câteva zeci de astfel de evenimente de o zi, două zile sau de doar câteva ore. În 2018, peste 17.000 de clujeni au luat parte la peste 80 de reprezentații în stradă, pe Bulevardul Eroilor și pe strada Bolyai, susținute de peste 100 de artiști din 35 de grupuri din țară și din străinătate.

Proiectul Art in the Street este un proiect Fapte, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Primăria și Consiliul Local Iași, Iași Capitala Tineretului din România și susținut de Raiffeisen Bank.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.