Aşa se întâmplă când faci conferinţe de presă de amorul artei

Aşa se întâmplă când faci conferinţe de presă de amorul artei

Iuliana Scântei a susţinut astăzi o conferinţă de presă la Iaşi. Tot ce a spus ea a rămas, însă, fără corespondent în realitate, deoarece fix la ora la care Iuliana Scântei se agita în faţa microfoanelor, tratativele de ieri dintre PSD şi UDMR se duceau pe apa sâmbetei…

Iuliana Scântei, senator PNL de Iaşi şi vicepreşedinte al Senatului, a susţinut astăzi, 20 iunie, că România se află „într-o stare de criză politică” agravată de coaliţia de guvernare PSD-ALDE, dar şi de negocierilor purtate pentru cooptarea reprezentanţilor UDMR la Guvernare.

În opinia vicepreşedintelui Senatului, se produce încălcarea flagrantă a Constituţiei României, a principiilor constituţionale, de stat naţional, unitar, indivizibil şi suveran. „Din păcate, ziua de ieri ne-a arătat că nu doar noaptea ca hoţii se pot întâmpla lucruri în Parlamentul sau Guvernul României cu încălcarea intereselor fundamentale ale cetăţenilor români, ci şi ziua în amiaza mare. Ieri, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senatul României s-a încercat în forţă convocarea parlamentarilor pentru a adopta pe repede înainte rapoarte de susţinere cu aviz favorabil atât pentru legea care prevede recunoaşterea zilei de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni ca sărbătoare naţională şi zi naţională liberă în România, în condiţiile în care pe principiul reciprocităţii naţionale avem recunoscute atât noi cât şi Ungaria zilele naţionale de stat. Nu avem însă, de exemplu, în statul vecin, pe principiul reciprocităţii, Ziua Tuturor Românilor de Pretutindeni adoptată în 2015 sub forma unei legi, şi care este în ultima duminică a lunii mai. Nu poţi să promovezi în România, pe principiul discriminării pozitive, discriminându-ţi proprii cetăţeni, proiecte legislative care încalcă Constituţia României”, a declarat senatorul PNL Iuliana Laura Scântei.

Vicepreşedintele Senatului a declarat că la Camera Deputaţilor colegii parlamentari din opoziţie „au fost somaţi în repetate rânduri să asigure cvorum la şedinţele comune ale comisiei juridice, ale comisiei de cultură, comisiei de administraţie, pentru a se acorda un mod favorabil rapoartelor care priveau acordarea altor drepturi peste cele recunoscute deja în ceea ce priveşte utilizarea limbii minorităţilor naţionale”.

Conform declaraţiilor Iulianei Laura Scântei, astfel se dorea reducerea procentului de la 20 la 10 la sută în administraţia publică, dar şi „folosirea unor drepturi speciale în ceea ce priveşte codul silvic”. Mai avem o noapte de veghe. Voi pleca la Bucureşti pentru ca alături de colegii parlamentari să asigurăm transparenţa procesului legislativ, atât cât putem noi”, a declarat Iulia Laura Scântei.

Între timp însă, legea adusă în discuţie de Iulia Scântei a fost retrasă de la dezbateri, iar UDMR a anunţat că nu mai susţine moţiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu!

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.