Contractele pentru realizarea studiilor de fezabilitate şi ale proiectelor tehnice pentru tronsoanele Siret – Suceava şi Suceava – Paşcani ale autostrăzii A7 au fost semnate, luni, 7 septembrie, la Siret, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Gheorghe Flutur, a primarilor municipiului reşedinţă şi oraşului Siret, Ion Lungu, respectiv Adrian Popoiu.
Preşedintele CJ Suceava a declarat că semnarea acestor contracte oferă o altă perspectivă de dezvoltare a zonei şi că trebuie să fim mai optimişti în viitor.
„Astăzi (luni – n.r.) s-a parafat contractul pentru 101 kilometri de autostradă pe teritoriul judeţului nostru până la Paşcani.
Acest lucru dă o altă perspectivă de dezvoltare a întregii zone, a Bucovinei, pornind de la Siret.
Orice primar, orice om care doreşte să se gândească ce îl aşteaptă în viitor trebuie să fie mai optimist şi să spere că această legătură între Suceava şi capitala României, în următorii ani este posibilă pe un drum modern, să faci patru-cinci ore până la Bucureşti”, a spus Gheorghe Flutur.
El a precizat că duminică, la Bistriţa Năsăud, premierul a anunţat şi realizarea celei de-a doua autostrăzi, A14. „E cealaltă autostradă care leagă Suceava de Vatra Dornei-Dej-Satu Mare-Petea.
Acolo suntem foarte avansaţi cu Ministerul Transporturilor şi CNAIR pentru a parafa contractele de predare a centurilor ocolitoare către administraţia locală”, a spus Flutur.
Potrivit lui Flutur, pentru această investiţie, CJ Suceava şi primăriile şi-au asumat responsabilitatea de a se implica în construcţia pe bani europeni a acestor centuri ocolitoare.
Asocierea Search Corporation – Egis International SAS – Egis România SA a câştigat licitaţiile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru drumul expres Paşcani – Suceava şi Suceava – Siret.
Durata contractului este de 24 luni, dintre care 4 luni pentru realizarea studiului de fezabilitate, 6 pentru proiectul tehnic de execuţie şi alte 4 luni pentru servicii de asistenţă tehnică în pregătirea procedurilor de achiziţie a contractului de lucrări şi obţinerea finanţării europene.