3 pesedişti se chinuie să facă faţă unui liberal
Noi zicem, domnule primar Chirica, să acceptaţi acest referendum, chiar să-l organizaţi repede, democratic, pentru a nu se spune despre dumnevoastră că vă comportaţi ca un comunist.
Noi zicem, domnule primar Chirica, să acceptaţi acest referendum, chiar să-l organizaţi repede, democratic, pentru a nu se spune despre dumnevoastră că vă comportaţi ca un comunist.
Camelia Bogdănici s-a învârtit în ultimii 4 ani în cerc, reuşind să-şi ştirbească la maximum renumele de care se bucura în dulcele târg al Iaşiului.
În Biroul Politic Naţional s-a decis ca structura bicefală a conducerii judeţene a PNL Iaşi să fie decapitată!
Șefii Iașiului și-au dovedit, în nici o lună de alegeri, maximul incompetenței.
Proaspăt ieşiţi din greva pe care o plănuiseră dis-de-dimineaţă, funcţionarii Primăriei Iaşi au avut parte de şocul vieţii lor. Au fost pe punctul de a rămâne fără primarul pe care-l aleseseră cu exact o lună înainte.
Pe lângă deja cunoscutele Tele M, Iaşi Tv Life sau Tele Moldova, de vineri, 1 iulie, Iaşiul s-a mai ales cu un post de televiziune. Este vorba despre „Apollonia TV”.
Unii oamenii nu sunt făcuţi pentru politică. Acesta pare a fi şi cazul medicului Marin Burlea, care, se pare, nu prea îşi găseşte locul de când a fost ales senator de Iaşi.
Relu Fenechiu, fost deputat PNL, este cercetat într-un nou dosar, în care este acuzat că ar fi pretins şi primit 15% din valoarea a două contracte cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii.
Începând cu data de 22 iunie şi până la data de 25 iunie 2016, inclusiv, sunt convocaţi consilierii declaraţi aleşi din judeţul Iaşi pentru a participa la şedinţele de constituire ale consiliilor locale.
Unistil, compania controversatului om de afaceri Vasile Puşcaşu, a dispărut din Iaşi, la fel cum a apărut: pe uşa din dos.