Ghișee noi la RAR

Ghișee noi la RAR

Din primăvara anului viitor, vor fi deschise încă două ghişee la Serviciul de Permise auto şi Înmatriculări. „Momentan, avem peste 2.800 de autovehicule în aşteptare, programate, inspecţia la Registrul Auto Român Iaşi“, a declarat în Colegiul Prefectural şeful reprezentanţei RAR, Octavian Varvara. Acesta a precizat că încă de la începutul anului se lucrează şi sâmbăta, […]

Vânzarea produselor tradiționale, supravegheate de o comisie

Vânzarea produselor tradiționale, supravegheate de o comisie

Prefectul Iașiului, Marian Șerbescu, a anunțat că în cadrul pregătirilor pentru întâmpinarea Sărbătorilor de iarnă s-a constituit prin ordin de prefect o comisie mixtă de control formată din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratului Poliției Județean și Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, care să supravegheze comercializarea produselor […]

UMF Iași, pe locul 4 în Metarankingul Universitar 2017

UMF Iași, pe locul 4 în Metarankingul Universitar 2017

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași urcă pe poziția a patra în clasamentul global al universităţilor din România – Metaranking universitar 2017, clasament care stabilește ierarhia universităţilor din România în funcţie de rezultatele combinării performanţelor lor individuale din clasamentele academice internaţionale ale universităţilor. În ceea ce privește vizibilitatea și prezența în clasamentele […]

Tariful la apă a fost majorat la Botoșani

Tariful la apă a fost majorat la Botoșani

Începând cu această lună, botoşănenii vor plăti mai mult pentru serviciile apă-canalizare, după ce conducerea Nova Apaserv a reuşit după mai multe încercări eşuate, să obţină atât acordul consilierilor judeţeni cât şi cel al adunării generale ADI „AQUA“. Astfel, pentru apă potabilă botoşănenii vor plăti 4,04 lei în loc de 3,89 lei. iar pentru serviciile […]

Consilierii locali intră în vacanță

Consilierii locali intră în vacanță

Consilierii Locali ieșeni se vor reuni vineri, 15 decembrie, de la ora 10.00, la Palatul Roznovanu, în ultima ședință din acest an. Pe ordinea de zi vor figura câteva zeci de proiecte de hotărâre, printre care o serie de rectificări bugetare, aprobarea demarării unor obiective noi, dar și stabilirea unor organigrame la unele unități subordonate […]

Șef nou la Serviciul de Investigații Criminale

Șef nou la Serviciul de Investigații Criminale

În urma concursului organizat pentru ocuparea postului de șef la Serviciul de Investigații Criminale, comisarul șef Mihai Svalja a obținut cel mai bun punctaj. Concursul s-a organizat săptămâna trecută, rezultatele fiind afiațște de-abia miercuri, 13 decembrie. Serviciul desfășoară activități de cercetare penală și criminalistice pentru identificarea și cercetarea autorilor în cazul comiterii unor infracțiuni grave […]

Cine o poate opri pe Cosette?!

Cine o poate opri pe Cosette?!

Parlamentarii ieșeni nu prea reușesc să iasă în evidență cu vreo inițiativă legislativă sau cu fonduri atrase pentru Iași, așa că deputatul Cosette Chichirău pare a fi găsit o altă metodă să țină prima pagină a ziarelor: jignește și amenință pe cine prinde. După deputatul PSD Eugen Nicolicea și deputata ALDE Steluța Cătăniciu susține că […]

Marius Bodea: „Din lista de investiţii la Transporturi lipseşte Regiunea Nord-Est“

Marius Bodea: „Din lista de investiţii la Transporturi lipseşte Regiunea Nord-Est“

Deputatul Marius Bodea a declarat în Comisia de Transporturi a Parlamentului necesitatea alocării de fonduri pentru investiții in infrastructura mare de transport a Iaşului şi a întregii Regiuni Moldova. „Le-am amintit celor prezenţi că, în anii Primului Război Mondial, Moldova a fost locul rezistenţei până la capăt a României neocupate, locuitorii regiunii primind în casele […]

Se dorește redeschiderea „Pieței de duminică” la Iași

Se dorește redeschiderea „Pieței de duminică” la Iași

Prefectul Marian Șerbescu a avut o întâlnire cu reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județeană și ai micilor producători ieșeni pentru a pregăti redeschiderea „Pieței de duminică”, proiect desfășurat în perioada septembrie 2015 – octombrie 2016. „Avem în vedere un nou concept, dar urmărind același scop, acela de a oferi ieșenilor săptămânal posibilitatea de a se aproviziona […]

Copil băgat în comă alcoolică de propriul tată, la Botoșani

Copil băgat în comă alcoolică de propriul tată, la Botoșani

Un băiat în vârstă de 12 ani din localitatea botoșăneană Vlădeni Deal, comuna Frumuşica, a fost adus de o ambulanţă la spital marți noapte în comă alcoolică şi cu hipotermie. Copilul a ajuns în această stare după ce chiar tatăl său i-a dat să bea într-un bar din localitate. Ulterior, minorul a fost trimis să […]