Bărbat carbonizat noaptea trecută, la Vaslui

Bărbat carbonizat noaptea trecută, la Vaslui

Un bărbat de 88 de ani, din Băbuţa, comuna Dragomireşti, judeţul Vaslui, a decedat în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui puternic incendiu izbucnit la locuinţa sa, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

La locul producerii incendiului s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului Bârlad.

„După lichidarea incendiului şi efectuarea operaţiunilor de căutare, în interiorul locuinţei a fost găsită victimă carbonizată. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 88 de ani”, a spus Petru Iftene, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Conform acestuia, în urma incendiului a cărui cauză probabilă urmează să fie stabilită, locuinţa a fost distrusă.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.