Biciclist prins în trafic cu o alcoolemie record. Majoritatea oamenilor ar fi fost în comă alcoolică

Biciclist prins în trafic cu o alcoolemie record. Majoritatea oamenilor ar fi fost în comă alcoolică

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că un biciclist din Dâmboviţa a stabilit o alcoolemie record, respectiv 4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Recordul anului, pe bicicletă…4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta este valoarea cu care a fost înregistrat, aseară, un biciclist, din Dâmboviţa, pe drumurile publice”, a transmis Poliţia Română, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Poliţiştii arată că, pe lângă faptul că avea o alcoolemie „la care mulţi oameni ar fi deja în comă alcoolică”, biciclistul nu era nici echipat corespunzător circulaţiei pe timp de noapte.

„Poate el crede că a avut ghinion pentru ca a fost sancţionat, însă norocul lui şi al celorlalţi participanţi la trafic a fost că poliţiştii l-au descoperit în timp util şi toată lumea a ajuns în siguranţă acasă. Căldura cere hidratare, iar hidratarea se face cu apă”, potrivit IGPR.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.