Boboteaza. Istoric, semnificații și obiceiuri

Boboteaza. Istoric, semnificații și obiceiuri

Credincioșii ortodocși, catolici și greco-catolici sărbătoresc pe 6 ianuarie Boboteaza, care marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă, dedicată purificării mediului înconjurător, în special sfințirii apelor.

Sărbătoarea are însă și semnificații diferite în cultul catolic față de cel ortodox. În timp ce Biserica Ortodoxă celebrează în această zi botezul lui Iisus în râul Iordan de către proorocul Ioan Botezătorul, în Biserica Catolică de rit latin sărbătoarea Epifaniei Domnului amintește de vizita magilor la Pruncul Iisus. Totuși, ambele Biserici celebrează pe 6 ianuarie recunoașterea lui Iisus ca Mesia.

În credința ortodoxă, sărbătoarea reamintește de botezul Domnului în apa Iordanului la vârsta de 30 de ani, înainte de a păși în viața publică. Potrivit tradiției, la Bobotează se săvârșește slujba de sfințire a apelor „Agheasma Mare”, care are semnificația simbolică de act de regenerare cosmică (pământul primește germenii noii creații, transfigurată prin sfințirea apelor).

În unele zone ale țării, episcopii locului aruncă în râuri sau în mare o cruce pe care mai mulți bărbați se întrec să o aducă la mal, învingătorul bucurându-se de o imunitate sporită față de boli.

Preoții parohi vizitează în ajun casele credincioșilor („merg cu botezul”), pe care le binecuvântează prin stropire cu apă sfințită. Sărbătoarea Bobotezei a mai primit și numele de sărbătoarea luminilor sau a luminării, pentru că prin contactul cu apa sfințită creștinii își asumă o umanitate pozitivă, „prin înnoirea Duhului Sfânt”, botezul fiind rânduiala inițierii în creștinism și primirii în Biserică.

Obiceiuri de Bobotează

Boboteaza are, pe lângă înțelesurile creștine, trăsături de mare sărbătoare populară. În ziua Bobotezei, predomină practicile de purificare prin stropire cu Agheasmă Mare și de botezare a credincioșilor, la care poporul a adăugat rituri de alungare a spiritelor malefice: spălatul sau scufundarea în apa râurilor și lacurilor, împușcăturile, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor, vitelor și gospodăriilor.

Boboteaza include motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local se colindă, se fac farmece și descântece, se află ursitul, se fac previziuni astronomice pentru anului ce vine și pentru holde.

De Bobotează se crede că se deschide cerul și animalele vorbesc și că oamenii, în ofensiva împotriva spiritelor rele, sunt ajutați de lupi, singurii care văd aceste spirite, le aleargă și le sfâșie cu dinții.

Tot în această zi are loc Chiraleisa, obicei de purificare a spațiului și de invocare a rodului bogat, organizat de copii după modelul colindelor. În ajun sau chiar de Bobotează, mici grupuri de băieți intră în curțile oamenilor și înconjoară casele, grajdurile, adăposturile pentru fân, sunând din clopoței și tălăngi, rostind în cor: „Chiraleisa, /spic de grâu /până-n brâu, /roade bune, /mană-n grâne!”. Colindătorii poartă la căciuli busuioc, brad, vâsc, salcie, plante cu multiple semnificații. În alte zone, copiii poartă colaci și lumini aprinse în mâini, ocolesc casele de trei ori, cerându-i lui Alexie, răspunzător cu încălzirea timpului în luna martie, grâne bogate în noul an.

Istoricul sărbătorii

Începutul acestei sărbători datează cel puțin din secolul al III-lea, ea fiind atestată pentru prima dată la Alexandria, de Clement Alexandrinul. „Constituțiile Apostolice” o menționează printre primele sărbători creștine. O altă scriere, „Testamentum Domini” (secolul IV) o amintește ca singura sărbătoare existentă, alături de Nașterea și de Învierea Domnului.

Botezul Domnului era prăznuit întotdeauna cu mare solemnitate. Pe la anul 400, împărații Honorius și Arcadius au interzis spectacolele de circ în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul solemn al catehumenilor (cei care doreau să devină creștini), care voiau să imite astfel botezul Mântuitorului în Iordan.

La români, sărbătoarea a fost, alături de cea a Nașterii, una dintre cele mai populare. În fiecare an, în cetățile de scaun ale Țărilor Românești, Botezul Domnului se serba cu deosebit fast, iar sfințirea Agheasmei Mari se făcea întotdeauna de mitropolitul țării, în prezența domnitorului și a curții.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.