O femeie în vârstă de 58 de ani, din comuna botoșăneană Hlipiceni, a fost salvată în această dimineață, de pompierii voluntari și militari dintr-o fântână adâncă de aproximativ 17 metri.
La fața locului s-au deplasat pompierii voluntari din comuna Hlipiceni, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri Botoșani precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Unul dintre pompieri voluntari a coborât în fântână și ajutat de colegii lui a adus femeia la suprafață. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.