Botoșănenii au datorii de aproape 1,7 milioane de euro la operatorul de apă

Botoșănenii au datorii de aproape 1,7 milioane de euro la operatorul de apă

Operatorul de apă al județului Botoșani, Nova Apaserv, are de recuperat de la populație 8 milioane de lei. Aproape două milioane de lei reprezintă factura curentă iar diferența înseamnă restanțele pe care le-au acumulat botoșănenii.

Potrivit reprezentanților Nova Apaserv, sunt botoșăneni care nu și-au achitat facturile de patru-cinci ani sau chiar mai mult iar suma datorată este de zeci de mii de lei. Cristian Romanovschi, șeful Serviciului comercial al societății, a precizat că aproximativ 5% dintre clienți au acumulat datorii foarte mari.

“La momentul acesta, avem de recuperate de la clienții persoane fizice care locuiesc în condominiu, aproximativ 8 milioane de lei. Aproape două milioane de lei reprezintă facture curentă iar diferența reprezintă restanța. Există clienți care la ora aceasta au de plată peste 30.000 de lei, fără cheltuieli de judecată. Un procent de aproximativ 5% din clienți au un procent de peste 50% din totalul restanțelor”, a precizat Cristian Romanovschi.

Potrivit reprezentantilor Nova Apaserv, sunt persoane care au solicitat debranșarea pe motiv că au acumulat datorii și nu își mai permit să plătească acest serviciu.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.