Buna Vestire. Ce aliment trebuie să mănânci azi și ce se întâmplă dacă nu auzi cucul cântând?

Buna Vestire. Ce aliment trebuie să mănânci azi și ce se întâmplă dacă nu auzi cucul cântând?

Prima sărbătoare din calendarul ortodox închinată Maicii Domnului, Buna Vestire, se cinsteşte pe 25 martie.

Buna Vestire sau Blagoveştenia, ziua în care Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că-l va naşte pe Hristos, este sărbătorită în Postul Paştelui, fiind prima în care biserica acordă dezlegare la peşte.

Buna Vestire este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului sau Blagoveştenia. În această zi are loc primul său cântec, prin care anunţă vestirea primăverii. Există obiceiul ca în această zi să se numere de câte ori cucul îşi cântă numele, număr care ar descoperi câţi ani mai avem de trăit.

În alte zone, se obişnuieşte ca fetele de măritat şi flăcăii să întrebe cucul când se vor căsători. Dacă se întâmpla ca după rostirea acestor cuvinte să cânte cucul, înseamnă că va mai aştepta un an. Dacă nu se auzea, înseamnă că va urma o căsătorie în acel an.

Tradiţia creştină spune că de Buna Vestire se mănâncă peşte, deoarece este alimentul pe care Iisus Mântuitorul l-a mâncat.

„După Înviere, Iisus a mâncat peşte fript şi fagure de miere ca să-şi încredinţeze ucenicii că a Înviat. Peştele are o simbolistică aparte în lumea creştină. În tradiţia bisericii, în primul secol, atunci când creştinii erau prigoniţi, ei puneau simbolul peştelui pe case sau porţi pentru a se recunoaşte unii pe alţii”, spune părintele Paul Tudorache.

Dezlegarea la peşte este amintită din vechime.

Conform teologilor, dezlegarea la peşte este privită ca o mângâiere acordată credincioşilor prin prezenţa în Biserică a Mântuitorului Hristos, o bucurie şi o celebrare a acestuia, care a fost simbolizat în primele veacuri ca Peşte.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.