Cât cheltuie românii pentru cadourile de Crăciun

Cât cheltuie românii pentru cadourile de Crăciun

În perioada sărbătorilor de iarnă românii care fac cumpărături online vor achiziţiona cadouri în valoare totală de 570 lei, intenţionând ca pentru un singur dar să aloce 96 de lei.

Conform unui studiu Compari.ro realizat în luna octombrie 2015 de GKI Digital, 64% dintre români vor oferi cadouri în primul rând celor din familie, în timp ce una din două persoane va oferi cadouri şi rudelor apropiate. În plus, aproape o treime dintre persoanele active online se pregătesc cu daruri pentru prieteni, în timp ce doar 10% dintre cei intervievaţi îşi vor surprinde cu un cadou colegii de muncă sau alte cunoşţinte.

În ceea ce priveşte sursele care îi inspiră pe români în alegerea cadourilor, 73% dintre cumpărătorii online se inspiră pentru idei de cadouri căutând pe internet şi 47% din materiale promoţionale şi flyere. Pe locul 3 în topul celor mai populare surse de inspiraţie se află chiar abordarea directă a destinatarului. De altfel, în căutările din mediul online pentru cadourile de sărbători, 75% dintre respondenţi urmăresc ofertele magazinelor online şi 74% accesează motoarele de căutare. De altfel, rolul paginilor de comparare a preţurilor au crescut de anul trecut cu 70% în topul surselor de informare ale românilor.

87% dintre cei intervievaţi intenţionează să achiziţioneze cadourile de Crăciun din magazinele online iar 57% vor fi prezenţi şi în centrele comerciale. Magazinele tradiţionale şi de specialitate sunt a treia opţiune, la o distanţă considerabilă de primele două, doar 28% dintre intervievaţi declarând că vor cumpăra cadouri de aici. Cele mai puternice criterii pe baza cărora aleg magazinele online sunt preţul produsului şi credibilitatea magazinului, iar în cele din urmă de posibilitatea accesului imediat la produs.

Faptul că pe locul 2 în topul criteriilor românilor se află credibilitatea magazinului online trebuie să fie un semnal de alarmă pentru comercianţi. Consumatorii sunt din ce în ce mai pretenţioşi şi pentru a avea succes nu este îndeajuns oferirea produselor la un preţ avantajos, ci este necesar ca respectivul magazin să câştige încrederea în ochii consumatorului”, a declarat Melinda Bányai, Sales Line Manager Compari.ro.

În ceea ce priveşte tipul cadourilor pe care intenţionează să le ofere, utilizatorii din mediul online au în topul preferinţelor 4 categorii diferite de game de produse: articole de îmbrăcăminte, cosmetice, jucării pentru copii şi produse electronice.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 500 de persoane, dintre care 58% bărbaţi şi 42% femei. Mai mult de jumătate dintre respondenţi au vârsta cuprinsă între 30-50 de ani şi au studii superioare. În plus, 91% dintre respondenţi au efectuat cumpărături online măcar o dată.

Respondenţii studiului au participat în prealabil la un joc cu premii care a fost publicat pe pagina www.compari.ro şi pe pagina oficială de Facebook www.facebook.com/www.compari.ro.

Compari.ro este unul dintre cele mai vizitate website-uri de comparare a preţurilor şi a produselor din România, fiind accesat lunar de 1.9 milioane de useri, care pot alege între ofertele a peste 820 de magazine online, cu 4.500.000 de produse.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.