Câte locuri sunt la UMF Iași în a doua sesiune de admitere

Câte locuri sunt la UMF Iași în a doua sesiune de admitere

Pentru a încuraja tinerii absolvenți de liceu să aleagă o carieră în medicină, Consiliul de Administrație al UMF Iași a acceptat, în ședința din 25 iulie, propunerea rectorului UMF Iași, Viorel Scripcariu, de a organiza o a doua sesiune de admitere, în luna septembrie a acestui an.

A doua sesiune de admitere va fi organizată după următorul calendar:

– 14 – 16 septembrie 2017 – perioadă de înscrieri;

– 20 septembrie 2017 – examenul de admitere (testul grilă)

– 25 septembrie 2017 – validarea rezultatelor de către Senatul Universității.

Concursul de admitere se desfășoară prin selecţie de dosare, conform Metodologiei admiterii la studii în anul I, pe cont propriu valutar, a cetăţenilor din state UE şi Non –UE, în trei etape:

– înscrierea on-line a candidaţilor,

– depunerea dosarelor în format fizic şi evaluarea dosarelor

– stabilirea ierarhiei candidaţilor.

Calendarul concursului de admitere prin evaluarea performanțelor școlare și a realizărilor personale ale candidaților, pentru programele de studii cu predare în limba română, engleză sau franceză pe locuri cu taxă în valută, în anul universitar 2017-2018 este:

– depunerea online a dosarelor: 01.05.2017–20.07.2017;

– depunere dosare la Registratura U.M.F. “Grigore T. Popa” Iaşi: 10.05.2017 – 28.07.2017;

– afișarea listelor candidaților, admiși sub rezerva primirii scrisorii de acceptare / atestatului de echivalare de la Ministerul Educației Naționale – 11.08.2017

 

Iată locurile disponibile în cea de-a doua sesiune

 

Specializare Nr. locuri
Medicină, Nutriție și dietetică (cu taxa în lei) 22
Medicină (cu taxă în lei), a doua facultate 10
Medicină, Asistență medicală generală (cu taxa în lei), a doua facultate 7
Medicină, Nutriție și dietetică (cu taxă în lei), a doua facultate 2
Medicină dentară (cu taxă în lei) 24
Medicină dentară (cu taxă în lei), a doua facultate


Tehnică dentară – rrom


 

 

3


 

1


 

Farmacie (cu taxă în lei)


Farmacie (cu taxă în lei), a doua facultate


Farmacie – români de pretutindeni – Ucraina

78


5


1

Balneofiziokinetoterapie (cu taxă în lei), a doua facultate


Bioinginerie (cu taxă în lei)


Bioinginerie (cu taxă în lei), a doua facultate

2


15


 

2

 

Număr mai mare de candidați față de anul trecut

În prima sesiune de admitere, au fost, în total, 2.022 de candidați, cu 21% mai mulți comparativ cu anul 2016.

În ceea ce privește concurența, la Medicină au fost 950 de candidaţi pe 297 de locuri ceea ce înseamnă o concurenţă de 3,2 candidaţi pe un loc, la Asistenţă Medicală Generală, au fost 5,96 de candidaţi pentru fiecare dintre cele 50 de locuri bugetate, la Medicină Dentară, 194 de candidaţi pe 87 de locuri, o concurenţă de 2,22 de candidaţi/loc, la Tehnică Dentară au fost 119 pe 30 de locuri, aproximativ 3,96 candidaţi pe un loc, iar la Farmacie 138 pe 98, circa 1,4 candidaţi pe un loc. La Facultatea de Bioinginerie au fost 93 de candidaţi pe cele 60 de locuri de la Bioinginerie, rezultând o concurenţă de 1,55 pe un loc, şi 196 pe cele 70 de la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală, 2,8 de candidaţi pe un loc.

Un comentariu la "Câte locuri sunt la UMF Iași în a doua sesiune de admitere"

  1. Anonim   11/08/2017 at 9:04 am

    De unde aveti informatiile acestea? Pe site-ul lor am gasit altceva…

    Răspunde

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.