Așa cum bine știți, sfârșitul de săptămână a fost marcat de vizita Comisarului european Corina Crețu la Iași și de eșecul primarului Mihai Chirică (nu o spun eu, ci chiar Corina Crețu) de a stabili amplasamentul mult așteptatului Spital Regional de Urgență.
Roind în jurul ei mai ceva ca muștele la miere, politrucii ieșeni în frunte cu primarul Mihai Chirica au demonstrat încă o dată că nu au nici o înclinație spre binele cetățenilor.
Citește și „Domnule primar Mihai Chirica, vă rugăm nu rataţi şansa de a intra în istorie!”
Vă prezint, în continuare, câteva dintre „reușitele” celor care ne reprezintă:
1. Europarlamentarul Cătălin Ivan, prezent alături de Corina Crețu la o sesiune de dialog cu cetățenii, a arătat că habar nu are cu ce se mănâncă funcția pe care o deține, cel mai frecvent răspuns la întrebările primite de la ieșeni fiind: „Nu știu exact, nu este în atribuțiile mele”.
2. Deputatul liberal Anton Doboș, prezent în cadrul aceleiași sesiuni de dialog, a confirmat că tot ce îl interesează este să îl enerveze pe primar, acesta adresând o întrebare (după lungi insistențe), însă părăsind sala înainte ca invitata Corina Crețu să-și finalizeze răspunsul.
3. Prefectul județului, Marian Grigoraș, a demonstrat că singura și cea mai importantă activitate a lui este aceea de a bifa încă un eveniment adăugat pe Facebook.
4. Președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, a arătat cum poți fii și prezent și absent în același timp într-un loc, prezența sa fizică pe tot parcursul vizitei Corinei Crețu limitându-se la… prezența sa fizică.
5. Primarului Iașiului, Mihai Chirica, a demonstrat că nu are caracteristicile necesare unei asemenea funcții. Nu numai că nu a reușit să stabilească amplasamentul Spitalului Regional de Urgență, dar a eșuat și în a face interesul Iașiului și al Regiunii de Nord Est să răsune dincolo de granițele țării.
De remarcat:
1. Cuvintele reținute, dar apreciative la adresa celor care au contribuit la modernizarea Aeroportului Internațional Iași. „Impactul pozitiv al investițiilor în infrastructura de transport poate fi observat ușor în cazul modernizării și extinderii Aeroportului Internațional din Iași, pe care îl vizitez astăzi. Au de câștigat atât pasagerii care efectuează zboruri naționale și internaționale, cât și cetățenii din regiunea Nord-Est care beneficiază astfel de o deschidere către mai multe oportunități economice și turistice” – Corina Crețu.
2. Activitatea extraordinară pe care prof.univ.dr. Grigore Tinică o desfășoară la Iași. „Am vizitat astăzi Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. G.I.M. Georgescu din Iași, singurul din regiunea Nord-Est care oferă servicii medicale complexe în domeniu. Aproximativ 30.000 de pacienți beneficiază anual de tratament specializat aici. Mă bucur să văd la Iași rezultatele concrete ale investițiilor pentru modernizarea infrastructurii de sănătate, susținute prin fonduri europene! Proiectul centrului „E-CORD” a avut o finanțare europeană de circa 800.000 de euro inclusă în perioada de programare 2007-2013” – Corina Crețu.