Ce va face Primăria Iași cu telescaunul de la Ciric

Ce va face Primăria Iași cu telescaunul de la Ciric

Telescaunul de la Ciric va fi regândit sub forma unui alt proiect, a anunțat primarul Iașului, Mihai Chirica. Investiție derulată cu fonduri europene, telescaunul a zăcut nefolosit din 2013, când a fost inaugurat.

„Am reușit în sfârșit să depășim perioada de sustenabilitate care ne ținea strâns legați de această investiție. Avem planșele pentru pârtia de schi. Asta ca să vedem în ce manieră o putem implementa fără investiții majore acolo. Nu ar însemna decât câteva fundații pe care se reazămă stâlpii telescaunului și un racord electric puțin mai puternic decât cel existent”, a spus edilul Mihai Chirica.

O altă variantă luată în calcul de municipalitate este cea privind traversarea Ciricului pe același amplasament.

„Ambele sunt abordabile, dar cred că varianta unu este mult mai la îndemână pentru noi în momentul de față și o avem în vedere. Abia a ieșit din perioada de sustenabilitate și facem un alt proiect. Am revizuit instalațiile existente. În maniera în care putem folosi un sistem de tracțiune pentru schiuri o să vedem ce putem face”, a adăugat Chirica.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.