Cei mai nominalizați artiști la MTV Europe Music Awards 2016

Cei mai nominalizați artiști la MTV Europe Music Awards 2016

MTV Europe Music Awards, una dintre cele mai mari gale de muzică, a anunțat artiștii nominalizați pentru fiecare dintre cele 15 categorii.

Cei mai nominalizați artiști sunt Beyonce şi Justin Bieber care au primit câte cinci nominalizări, dar și Adele şi trupa Coldplay, care au fost nominalizaţi fiecare la câte patru categorii, relatează Reuters.

Beyonce este în cursa pentru cel mai bun videoclip pentru piesa ei „Formation”, dar și la categoriile „cea mai bună prestație feminină”, „cea mai bună prestație live”, „cei mai vizibili fani” și „cea mai bună prestație locală” (Statele Unite).

Bieber, care a triumfat la premiile de anul trecut, în Milano, cu cinci victorii, a fost nominalizat pentru „cea mai bună piesă” pentru hitul „Sorry”, „cea mai bună prestație masculină”, „cea mai bună piesă pop”, cei mai mari admiratori” și „cea mai bună prestație locală” (Canada).

Cântareaţa britanică Adele a primit patru nominalizări, printre care „cea mai bună piesă” pentru hitul „Hello”, „cea mai bună prestație live” și „cea mai bună prestaţie feminină”, alături de trupa Coldplay, care a primit, de asemenea, patru nominalizări, printre care „cel mai bun videoclip” pentru single-ul „Up & Up”, „cea mai bună prestație live” și „cea mai bună piesă rock”.

Pe lângă Adele și Bieber, în cursa pentru „cea mai bună piesă” se mai află Lukas Graham cu piesa „7 years”, Mike Posner cu „I Took a Pill in Ibiza (Seeb Remix)” și celebra artistă care a concertat vara aceasta și în România, Rihanna cu piesa „Work”.  În lupta pentru „cea mai bună prestație feminină”, alături de artistele menționate mai sus, au intrat și controversata Lady Gaga, Rihanna și așa-numita „cântăreață fără chip”, Sia.

La categoria regională „cel mai bun artist român” sunt nominalizați Andra, Feli, Smiley, Manuel Riva și Vanotek.

Gala MTV Europe Music Awards va avea loc la Rotterdam, pe 6 noiembrie.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.