Chirurg renumit, găsit mort în propria locuinţă

Chirurg renumit, găsit mort în propria locuinţă

Fostul şef al Secţiei de Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, Mircea Zavate, a fost găsit mort, miercuri, 8 august, în propria locuință de către pompierii militari.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, pompierii au intervenit după ce, printr-un apel la numărul de urgenţă 112, vecinii medicului au anunţat faptul că bărbatul nu mai fusese văzut ieşind din locuinţă de câteva zile, scrie Agerpres. „Detaşamentul Vaslui a intervenit cu o autospecială pentru deblocarea unei uşi la un bloc din zona Bisericii Adormirea Maicii Domnului. În interiorul apartamentului a fost găsită o persoană decedată, un bărbat în vârstă de 67 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Chirurgul Mircea Zavate se pensionase în urmă cu doi ani. El suferea de o boală incurabilă, care, cel mai probabil, i-a grăbit sfârşitul.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.