Cine a inventat EEG-ul? Ce înseamnă EEG?

Cine a inventat EEG-ul? Ce înseamnă EEG?

EEG este o înregistrare a semnalelor electrice de pe creier. Aceste semnale sunt citite cu ajutorul unor electrozi, fixați pe cap, care transmit informația prin galvanometru și o înregistrează pe o foaie de hârtie. Acești electrozi nu transmit, ci doar primesc semnale electrice, generate natural de către creier.

Richard Caton, lector la Facultatea de Medicină din Liverpool, a descoperit semnalele electrice de pe creier, prin teste aplicate pe animale. Și-a publicat rezultatele în 1875. Caton a folosit un galvanometru reflectorizant, inventat în 1858 de către Lord Kelvin. Această metodă reprezenta un mijloc primitiv de amplificare, instrumentele măsurând micro-amperii.

În 1887, Caton a sesizat Congresul Medical Internațional din Washington că, la întreruperea semnalului luminos proiectat pe ochiul animalului, s-au înregistrat variații negative în activitatea electrică a creierului. Tot atunci a descoperit că activitatea electrică de pe creier are loc în zona opusă ochiului.

Majoritatea oamenilor de știință nu erau la curent cu descoperirile lui Caton, datorită faptului că acesta publica în reviste de medicină. Adolph Beck din Polonia a republicat lucrarea într-o revistă de fiziologie. A mers mai departe cu studiul, iar în 1949 s-a descoperit activitatea reticulară, care are un rol foarte important în controlarea creierului.

Doctorul Hans Berger, psihiatru german, a fost primul care a experimentat electroencefalograful pe oameni. După ce și-a susținut teza de doctorat la Universitatea din Jena, în 1897, acesta a aflat de lucrările lui Caton. Experimentele pe animale nu erau concludente și după Primul Război Mondial s-a hotărât să facă cercetări asupra creierului uman. La începutul anilor 1920, Berger a descoperit unde regulate la aproximativ 10 cicluri pe secundă, pe care le-a numit undele Alfa. Berger a publicat o lucrare în 1929, care se baza pe înregistrările făcute în timpul experimentelor. Au fost primele înregistrări publicate ale electroencefalografului uman. Timp de cinci ani, Berger făcuse experimente pe persoane din anturajul său.

Într-o lucrare publicată în 1930, Berger prezintă undele Alfa și undele Beta, și folosește pentru prima dată inițialele EEG pentru electroencefalograf. Studiul relevă faptul că amplitudinea undelor Beta este mai mică decât cea a undelor Alfa, în ciuda faptului că undele Beta erau legate de concentrare și de reacțiile spontane.

În 1931, Berger a descoperit că undele Alfa scad în intensitate în timpul somnului, sub efectul anesteziei generale sau al drogurilor. De asemenea, acestea scad și în cazul pacienților cu presiune intracraniană mare, ca efect al unor leziuni prealabile. Din contră, intensitatea undelor este în creștere, în cazul celor care suferă de epilepsie. EEG-ul era modificat și în cazul în care erau prezente Alzheimer-ul sau scleroza multiplă. Pe de altă parte, existau o serie de alte afecțiuni care nu aveau niciun efect asupra electroencefalografului. Printre acestea se numără schizofrenia, depresia, retardul mental sau afazia (pierderea totală sau parțială a facultății de a vorbi și de a înțelege limbajul articulat).

Fundația „Carl Zeiss” i-a oferit lui Berger amplificatori electronici și un oscilograf special. Cu acest echipament superior celui folosit până atunci, Berger a repetat experimentele și a descoperit că o persoană care suferea de epilepsie manifesta același grad de intensitate a undelor după o criză, dar, pe măsură ce pacientul devenea conștient, intensitatea undelor Alfa creștea. A făcut experimente și pe copii, și a descoperit că undele respective apar la copiii de peste două luni.

Vreme de câțiva ani, lucrările lui Berger au fost ignorate de specialiști, ei susținând că înregistrările nu arată altceva decât zgomote confuze din activitatea cerebrală, iar undele Alfa erau cât se poate de regulate.

În 1934, Edgar Adrian și B.H.C. Matthews de la Laboratorul Fiziologic din Cambridge au confirmat cercetările lui Berger și au publicat rezultatele în ziarul ‘Brain’ (Creierul).

Berger a devenit astfel cunoscut în toată lumea, mai puțin în Germania, datorită regimului impus de dictatorul german. Din acest motiv, a fost profund surprins când, la un congres internațional, în 1937, a fost felicitat de cercetători din întreaga lume. În 1941, după trei ani de confruntări cu regimul nazist, Berger s-a sinucis. A fost propus de două ori pentru Premiul Nobel, dar influența nazistă și-a spus cuvântul și acest premiu nu i-a fost niciodată acordat.

În Marea Britanie, de la două laboratoare de EEG înaintea celui de-al Doilea Război Mondial s-a ajuns la 50 după terminarea războiului, datorită eficienței acestui aparat în diagnosticarea afecțiunilor de pe creier.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.