Cioban înjunghiat mortal de un bărbat din Frasin

Cioban înjunghiat mortal de un bărbat din Frasin

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Pipirig, județul Neamț a fost înjunghiat mortal de un bărbat de 58 de ani, din orașul Frasin. Criminalul a fost identificat de polițiști și reținut pentru 24 de ore.

În urma unui apel la 112, polițiștii din cadrul Poliției orașului Frasin au fost sesizați de către de o femeie, din comuna Stulpicani, despre faptul că a găsit lângă gardul locuinței sale un bărbat care este înjunghiat. La fața locului au ajuns polițiștii și un echipaj medical. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava unde a fost diagnosticată cu șoc hemoragic și traumatism deschis prin înjunghiere.

Polițiștii au stabilit că victima lucra ca cioban la o stână de pe raza comunei Stulpicani.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că în urma unui conflict spontan ciobanul a fost înjunghiat de un bărbat de 58 ani, din orașul Frasin, care deține o stână de capre.

Din nefericire, din cauza rănilor suferite, victima a decedat la Spitalul Județean Suceava. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

Cercetările au fost preluate de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului Tribunalului Suceava, cu privire la săvârşirea infracţiunii de „omor”.

Agresorul a fost identificat, iar în urma probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul comiterii infracţiunii de „omor”. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând ca marți să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.