Conacul Polizu

Conacul Polizu

Conacul Polizu este un fost conac boieresc construit între anii 1870 -1878 de către Constantin Ghica-Deleni, în satul Maxut, comuna Deleni, judeţul Iaşi. Clădirea a funcţionat ca reşedinţă de vară a familiei şi a moştenitorilor acestuia.

După venirea la putere a comuniştilor, clădirea a servit drept cazarmă pentru armata rusească. În 1946, conacul a fost confiscat şi transformat în CAP. Din anul 2005 însa, conacul a intrat într-un amplu proces de reamenajare şi restaurare, rezultatul fiind unul absolut fenomenal.

Domeniul este compus dintr-o clădire principală şi câteva clădiri anexe (fostele reşedinţe ale servitorilor). Suprafaţa construită este de 1.150 mp, parcul aferent având o suprafaţă totală de 52 de hectare. Clădirea principală are 9 camere, iar una din anexele refăcute găzduieşte alte 6 camere.

Toată munca de restaurare a conacului este acum răsplătită, în fiecare an mii de turişti din ţară şi străinătate venind la conacul Polizu pentru o adevărată călătorie în timp.

Camerele sunt spaţioase şi confortabile, fiecare dintre ele decorate diferit. Mobilierul este deosebit, masiv şi elegant, şi redă atmosfera boierească de altădată. Crama de vinuri este prevăzută, la rândul ei, cu o zonă de relaxare, iar soiurile de vin sunt dintre cele mai bune. Domeniul are şi o salină artificială, iar grădina este mare, cu fântână, terasă acoperită şi posibilitatea închirierii de biciclete gratuite.conacul-polizu

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.