Copiii din Olt cazaţi la Mănăstirea Humorului au făcut indigestie de la exces de dulciuri

Copiii din Olt cazaţi la Mănăstirea Humorului au făcut indigestie de la exces de dulciuri

Suspiciunea de toxiinfecţie alimentară în cazul grupului de copii din Olt cazat la o pensiune din Mănăstirea Humorului nu s-a confirmat, concluzia anchetei inspectorilor sanitari arătând că a fost vorba despre „un episod de indigestie” cauzat de „consumul exagerat de dulciuri”.

Astfel, grupul de copii a consumat alimente preparate doar la unitatea de cazare, din care au fost păstrate corespunzător probe alimentare.

Unitatea de cazare nu este autorizată sanitar pentru alimentaţie publică, iar copiii au declarat că au consumat dulciuri în exces, achiziţionate dintr-un hipermarket.

Au fost analizate în Laboratorul de Diagnostic şi Investigare în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava probe din alimentele gătite, din dulciurile preambalate cumpărate din hipermarket, din fântână, teste de sanitaţie din bucătăria unităţii şi coproculturi recoltate de la pacienţi.

Potrivit directorului DSP Suceava, proba de apă provenită din sursa proprie nu se încadrează din punct de vedere microbiologic în parametrii prevăzuţi de legislaţie, dar încărcătura microbiană şi cu germeni patogeni este minimă, neputându-se constitui în sursă de îmbolnăvire conform normelor epidemiologice.

Ea a adăugat că în coproculturile recoltate de la pacienţi nu a fost identificată prezenţa unor agenţi patogeni.

Amintim, un grup de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, din municipiul Slatina, aflaţi în excursie în Bucovina, a ajuns pe 30 august la Spitalul Orăşenesc din Gura Humorului din cauza unor probleme digestive. Din grupul cazat la o pensiune făceau parte 16 copii şi doi adulţi supraveghetori.

Doi copii în vârstă de 10 ani au început să acuze dureri abdominale şi vărsături, motiv pentru care a fost solicitată la 112 intervenţia unei ambulanţe pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, iar aceştia au fost transportaţi la spital şi diagnosticaţi cu „intoxicaţie alimentară medie”.

Având în vedere simptomele acuzate de cei doi copii, coordonatoarea grupului a decis să transporte cu microbuzul cu care au venit la pensiune şi ceilalţi copii la spital, în vederea efectuării de investigaţii medicale.

Copiii au fost consultaţi, au fost identificate simptome asemănătoare la încă opt copii şi, după evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale, toţi au revenit la pensiune.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.