Un copil în vârstă de nouă ani, elev la Școala Gimnazială Nr.8 Suceava, a fost diagnosticat cu meningită.
El a fost internat la Spitalul Județean Suceava, în secția de Boli Infecțioase. Băiatul, elev în clasa a III-a, a fost diagnosticat cu o formă ușoară de meningită.
Conducerea școlii a decis ca în sala de clasă în care învăța copilul să se facă dezinfecție, astfel încât timp de trei zile colegii acestuia nu vor merge la școală. Elevii vor recupera ulterior cursurile pierdute.