Cornel Șfaițer: „Lupta pentru play-off se va da până în ultima etapă“

Cornel Șfaițer: „Lupta pentru play-off se va da până în ultima etapă“

Preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat că echipele care vor intra în play-off se vor decide în ultima etapă a sezonului regulat.

„Lupta este departe de a fi încheiată. În afară de CFR, FCSB şi Craiova, care vor lupta la titlu, celelalte cinci formaţii, şi mă refer aici la noi, Astra, Viitorul, Dinamo şi Iaşi, avem şanse egale la calificarea în play-off. Chiar dacă calculele hârtiei ne arată în acest moment ceva, nu putem spune că o echipă este avantajată de program şi alta este dezavantajată deoarece niciun meci nu este câştigat dinainte, iar acest campionat ne-a arătat că orice echipe poate câştiga împotriva oricărui adversar. Cine va greşi mai puţin, va avea nervii mai tari şi va avea linişte, va reuşi să-şi îndeplinească obiectivele.Noi vom face tot ce depinde de noi pentru a reuşi să le aducem suporterilor play-off-ul la Botoşani”, a declarat Cornel Şfaiţer.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.