Costel Enache: „Remarc inteligenţa tactică a jucătorilor mei“

Costel Enache: „Remarc inteligenţa tactică a jucătorilor mei“

Antrenorul echipei FC Botoșani, Costel Enache, s-a declarat încântat de jocul prestat de elevii săi în victoria obținută în fața formației FC Voluntari.

„E un moment bun prelungit. O situaţie care ne mulţumeşte şi ne aduce bucurie dar în acelaşi timp şi responsabilitate. Nu am avut un joc uşor astăzi, am avut un adversar bine organizat care pe terenul de astăzi ne putea crea probleme. Trebuie să remarc inteligenţa tactică, inteligenţa de joc a jucătorilor mei, au gestionat foarte bine jocul. Nu ne-a fost uşor, venim după meciuri pe terenuri foarte grele, care s-au desfăşurat într-un ritm foarte rapid. Am jucat inteligent şi cred că e meritul jucătorilor”, a spus Costel Enache.

Tehnicianu lformației botoșănene consideră utilă pauza competiţională care urmează: „Nu se întrerupe campionatul doar pentru noi. Ne prindem bine. Încercăm să revenim şi cu jucătorii accidentaţi, putem avea o emulaţie mai bună, concurenţă mai bună, soluţii mai bune. Putem gestiona următoarele meciuri, Cupa României. Urmează jocuri foarte grele, terenuri din ce în ce mai grele. Cred că e ok pentru noi întreruperea asta”.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.