Creștere spectaculoasă a pieței auto din România

Creștere spectaculoasă a pieței auto din România

Datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) arată că piața auto din România a avut o creștere spectaculoasă în luna noiembrie, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi înregistrând o creștere de 41,5%, de trei ori mai mare decât majorarea de 13,7% consemnată la nivelul Uniunii Europene.

În luna noiembrie, în România, au fost înmatriculate 8.022 de mașini, în creștere cu 41,5%, comparativ cu 5.669 de autoturisme în noiembrie 2014.
În primele 11 luni ale acestui an, în România au fost înmatriculate 72.423 de autoturisme, în creștere cu 12,1% raportat la 64.577 autoturisme în perioada similară a anului trecut.

La nivelul Uniunii Europene, peste 1,08 milioane de autoturisme au fost înmatriculate luna trecută, în creștere cu 13,7% comparativ cu 954.187 autoturisme în noiembrie 2014.
Toate marile piețe au contribuit pozitiv la creșterea generală, în special Spania, unde numărul înmatriculărilor a crescut cu 25,4%, și Italia (23,5%), precizează ACEA, adăugând că și primele două piețe auto din UE au raportat creșteri semnificative, în frunte cu Franța (11,3%) și Germania (8,9%).
Grupul auto german Volkswagen a continuat, însă, să sufere de pe urma consecințelor scandalului motoarelor diesel trucate, vânzările grupului înregistrând luna trecută o creștere de 4,1%, în timp ce vânzările de autoturisme marca VW au crescut cu doar 2,8%. Volkswagen rămâne de departe cel mai mare grup auto european, însă cota de piață s-a redus comparativ cu luna noiembrie 2014, de la 26,6% până la 24,3%.

În primele 11 luni din acest an, un număr de 342.823 autoturisme marca Dacia au fost înmatriculate pe piața din UE, în creștere cu 3,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.