Critici virulente la adresa lui Mihai Chirica din cauza demolării porții de acces în cimitirul evreiesc

Critici virulente la adresa lui Mihai Chirica din cauza demolării porții de acces în cimitirul evreiesc

Luni, 7 ianuarie, muncitori din subordinea Primăriei Iaşi au distrus cu un buldozer partea superioară a porţii prin care se intră în Cimitirul Evreiesc din cartierul ieşean Păcurari.

Decizia a stârnit critici virulente pe reţelele de socializare, mulți ieşeni acuzându-l pe Mihai Chirica de faptul că a cedat în faţa unor investitori care ar avea interese imobiliare în zonă.

Primăria Iaşi a anunţat, luni seară, într-un comunicat, că „desele incidente de circulaţie în care a fost implicată această construcţie au dus la deteriorarea semnificativă a acesteia“ şi că măsura era necesară. Poarta va fi refăcută, pe un alt amplasament, mult mai aproape de Cimitirul Evreiesc, iar „toate detaliile arhitecturale sunt demontate şi conservate, urmând să fie montate pe o structură de rezistenţă nouă şi solidă“.Reprezentanţii municipalităţii au mai precizat că poarta respectivă nu este monument istoric.

Liderul PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea susţine, într-un comunicat de presă, că „dărâmarea porţii monumentale a cimitirului evreiesc în aceasta maniera barbară, doar pentru a servi dezvoltatorilor imobiliari care doresc să construiască în acea zonă, reprezintă expresia cea mai clară a ceea ce a ajuns oraşul: un sat fără câini, cu o Primărie captivă samsarilor imobiliari.

În Iaşi, respectarea autorizaţiilor de construire este facultativă. Primarul Iaşului, falsul disident naţional, a ajuns o unealtă a samsarilor imobiliari şi nu mai reprezintă interesul public, ci doar interesul unui mănunchi de “baieţi deştepţi” care au acces direct in birourile primarului. Chirica va rămâne în istorie ca avocatul samsarului imobiliar care a dărâmat Casa Pogonat în anul 2018 şi care i-a insultat birjăreşte pe toţi ieşenii ce au luat atitudine şi care îi plătesc primarului salariul său gras. Ceea ce cunoaştem toţi ca fiind abuzuri din sfera penalului, dărâmări de monumente abuziv, falsuri în autorizări în construcţii, măsluiri de planşe depuse la dosarele de aprobare PUZ-uri, şpăgi date la vedere, prin participarea samsarilor imobiliari la petreceri de familie ale Primarului Chirica, la Iaşi par că sunt interpretate de organele de cercetare penală ca fiind doar dispute politice sau copilării neimportante“, se mai arată în comunicatul liderului filialei municipale a PNL Iaşi, Marius Bodea.

În Cimitirul Evreiesc din Iaşi se află aproximativ 150.000 de morminte, aici fiind îngropate şi victimele Pogromului de la Iaşi, din anul 1941.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.