Cum l-a ajutat Dan Doboş pe Maricel Popa să-l umilească pe Chirica

Cum l-a ajutat Dan Doboş pe Maricel Popa să-l umilească pe Chirica

Ziua de 1 martie a fost una specială. Dincolo de celebra „zi a mărţişorului”, 1 martie a marcat şi împlinirea a 180 de ani de la naşterea marelui Scriitor Ion Creangă, dar şi prima zi din istorie în care Maricel Popa l-a umilit pe Mihai Chirica. Trebuie să recunoaştem, însă, că acest lucru nu s-ar fi putut face fără ajutorul lui Dan Doboş, directorul Bibliotecii Judeţene „Gh Asachi” Iaşi.

Cei 180 de ani pe care i-ar fi împlinit Ion Creangă au fost marcaţi la primăria Iaşi printr-un eveniment special, despre care Mihai Chirica s-a grăbit să scrie pe Facebook. „Despre Ion Creangă pot spune că pentru mine el a rămas copil, s-a născut şi a murit copil şi, în sufletul nostru, va dăinui copil. Cu ocazia împlinirii a 180 de ani de la naşterea marelui scriitor, astăzi, a fost înmânată prima serie a medaliilor omagiale „Ion Creangă 180”. Manifestarea a fost inclusă în cadrul Zilelor „Ion Creangă”, care au loc în perioada 26 februarie – 3 martie, în Iaşi, Chişinău şi Târgu Neamţ. În sprijinul culturii nu trebuie să vină numai oameni de cultură. Este o datorie pe care trebuie să o aibă orice administrator al unei instituţii, indiferent dacă se numeşte primărie sau nu. Lupta pentru cultură este o continuă necesitate şi, de altfel, toţi am acceptat că este calea spre salvare” – scrie Chirica.

Iată însă, ce a făcut şi Dan Doboş, în aceeaşi zi: „Astăzi, 1 martie 2017, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” a inaugurat o nouă filială, care poartă numele marelui scriitor clasic al literaturii române Ion Creangă, de la a cărui naştere se împlinesc 180 de ani” – am citat de pe pagina de Facebook a Bibliotecii. La evenimentul organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor Iaşi a participat şi Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Dacă vă uitaţi la pozele de mai jos, veţi înţelege perfect de ce spunem că Popa l-a caftit pe Chirica de nu s-a văzut. În timp ce la evenimentul organizat de Mihai Chirica au participat câţiva omuleţi acolo, la cel organizat de Dan Doboş (sub directa… prezenţă a lui Maricel Popa) sala a fost arhiplină! Ce să mai zicem? Îl felicităm pe Dan Doboş şi, din păcate, o să râdem în continuare de Mihai Chirica, micul revoluţionar aflat acum într-o cădere necontrolată!

În ceea ce-l priveşte pe Maricel Popa, noroc că mai sunt unii care au cu ce să-l umilească pe Mihai Chirica!

Sursa foto: Facebook. Prima poză – întâlnirea la care a participat Mihai Chirica, iar a doua poză este de la evenimentul la care a fost Maricel Popa.

chirica-creangapopa-creanga 

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.