Cursuri deschise pentru elevi şi părinţi, la UMF Iași

Cursuri deschise pentru elevi şi părinţi, la UMF Iași

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ (UMF) Iași a pregătit un program special elevilor care vor vizita instituţia de învăţământ superior medical în perioada 21 – 25 aprilie, când are loc proiectul „Iaşi, oraşul studenţiei tale“.

Manifestările pregătite de UMF sunt concentrate în special pe elevii din clasele IX – XII, fiind pregătite acţiuni interactive la facultăţi, vizite în laboratoare, cursuri deschise din mai multe domenii, tururi ghidate şi prezentarea ofertei academice. Muzeele universităţii vor fi deschise în perioada respectivă şi vor fi organizate workshopuri de către specialiştii UMF pentru a-i ajuta pe elevi să se orienteze spre facultatea potrivită.

„Programul le propune elevilor o modalitate directă şi interactivă de a face cunoştinţă cu viaţa de student, dincolo de simpla consultare a ofertei de admitere. Participarea la toate activităţile este gratuită şi se bazează pe înscrierea prealabilă care se face online“, au precizat reprezentanţii instituţiei.

Pentru a-i ajuta pe elevi să înţeleagă mai bine ce înseamnă să fii student la UMF, cadrele didactice ale universităţii au pregătit o serie de prelegeri pe teme de interes general care vor avea loc în Aula Magna „George Emil Palade“ în fiecare zi, pe specializări diferite, durând în jur de 50 de minute.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.